in loc de mirare

In loc de mirare, s-a inventat un semn. E ca o liniuta cu punctul sub ea si previne explicatia. Parca vad, neinventate inca, indrumari scenaristice in paranteza (aici cititorul ridica o spranceana sau cititorul deschide gura a mirare).

In loc de mirare, semnul asta ascutit de la capatul frazei ramane martor la exclamatii, vocative si imperative, isi declina el insusi mirarea.

Scriu despre nimic, poate doar sa anulez episodul sportiv si sa raman cu un avertisment la goliciunea ideilor. Atatea idei si totusi atat de putine cuvinte.

In loc de mirare e blogul asta. Nu trebuie sa fiu mirat sa public ceva, nici macar nu asta este starea care ar trebui sa stimuleze creatia.

De-ale fotbalului

Am vazut meciul ala cu Rapidul. Steaua a parut in deriva, dar in niciun caz nu ca o echipa pierduta. Rapidul a dat un gol, bravo lor, dar nu a aratat nimic special in joc. Steaua a atacat constant, dar steril.

Deaconu a primit o bricheta in cap. S-a lasat costernat in jos, probabil ca tamplele ii tzatzaiau mai putin vibrant decat fundul. E incredibil ce se intampla, si-a zis probabil. S-a clatinat ridicandu-se, a privit puhoiul furibund care arunca cu orice ii venea la mana. A dat un ultimatuum in timp ce isi pipaia cucuiul, iesit ca o ciuperca dupa ploaia de brichete. Ii batea inima parca mai tare cand a vazut ca nu l-a luat nimeni in seama.


Cateodata un fluierat inseamna trei puncte, cateodata inseamna un loc mai sus in clasament, cert e ca mereu aduce sfarsitul a ceva. De data asta, sper ca vorbim despre sfarsitul unei epoci in care vandalismul este prima voce pe stadioane, in care esti scuipat, injurat, lovit, imbrancit etc.


Ieri seara, Rapidul a intalnit Steluta din Buzau si din pacate, nu a dovedit nimic mai mult decat in meciul de joi. Spre deosebire de atunci, acum nu au mai avut nicio scuza. Si au pierdut iarasi 3 puncte. In fond, UEFA nu e o contraperformanta; iar Romania are nevoie de cat mai multe puncte din competitii.


Badea a marcat golul victoriei unui joc sters. A intrat in locul defectului Nicolita, dar nu a aratat prea multe pe parcursul reprizei. Insa, o singura sclipire a fost suficienta pentru a face diferenta. A trecut mingea printre doi aparatori care probabil asteptau nerabdatori fluierul final, a sutat sec si a bagat-o in ate. 2-1

CFR a pierdut neasteptat. Gurile rele spun ca dintr-o penalty inventat, desi pe reluarile tv se vede altfel. Intr-adevar, se putea trece cu vederea, a fost acordat destul de usor, dar... de ce nu? De ce trebuie iertata o echipa si infierata o alta? Ai gresit platesti iar acel picior aparut in ultima instanta a frant aripile liderului. Poli se incoroneaza ca si calaul granzilor si mai noteaza o victorie pe raboj. Ce ar insemna Liga lui Mitica fara Poli Iasi?

Si daca tot nu e evident ca Steaua e deja campioana, atunci ar trebui sa ascultam google-ul, cel care le stie pe toate:

E duminica

E duminica. Si bine si rau. E bine pentru ca iar am dormit pana dupa ora 12, e rau ca maine e luni. Si daca e luni, inseamna ca incepe iarasi. Inca 5 zile insirate in sila pe calendar, inca 5 dimineti de lupta cu ceasul care suna si parca nu se mai opreste. Ah, il opresc eu intr-un final, dupa ce disperat de cucuvaitul soneriei nici macar sa mai sforai nu mai pot.

E duminica. In mod normal, ar fi trebuit sa ma imbrac frumos si sa ma duc la piata. Dar, de cand s-a invitat internetul si servitul la domiciu vine piata la mine. E fain asa, vine baiatu' cu pizza in juma de ora, isi ia baccisul si asteapta nerabdator urmatorul telefon. Se vede ca vanzarile pizzeriei lui, depind de lenea celorlalti. Nici macar tigari nu am chef sa imi cumpar. E greu sa cobori patru etaje si sa infrunti soarele de afara. E inuman chiar.

E duminica. Astazi ar fi trebuit sa fac ceva special, nu stiu ce, poate ceva sa eradice definitiv monotonia, o descoperire care sa imi rotunjeasca definitiv saptamana in weekend si weekend-ul intr-o vacanta continua.

E duminica si asta nu este un post despre lene. Este postul unui om care duce tremurand cafeaua la gura asteptand efectele (iar s-a terminat bateria de la tastatura - nu-i nimic, mutam scriitura pe laptop) . Telefonul iarasi nu suna, poate e prea devreme si pentru altii? E aproape ora 3 si viata mea de duminica inca nu a inceput.

E duminica si simt lenea prin vene alunecand lasciv. Imi umple sufletul de temere ca mai incepe o saptamana, una alerta (deci, stop! doar am zis ca nu e un post despre lene, da?). Stiu bine cum o sa sfarseasca ziua asta de duminica. Un bar, o bere, un taxi inapoi, poate un Lost, somn, suna ceasul al dracului sa fie, luni.

E duminica si de maine o luam de la capat.

Fata de la Metrou

Pentru mine e fata de la metrou, la fel de bine cum si eu probabil sunt pentru ea baiatul de la metrou.

In mod bizar, in ultimele luni calatorim impreuna. Nu ne spunem nimic, cateodata privirile noastre se intersecteaza, se privesc infometate de curiozitate si trec mai departe. Urcam impreuna la Crangasi, coboram la Victoriei. Cateodata, intarziem amandoi in acelasi timp. Cand nu vine, o caut cu privirea si nu intalnesc decat goluri. Ea este tot ceea ce imi pot dori de la o calatorie cu metroul. :)

Intr-una din zilele trecute, in drum spre munca, am vazut-o in 41. M-am infrisonat brusc, probabil ca si ea. Ne-am privit cu ochi mari si am pastrat tacerea. Bara pe care o strangeam parea ca se contorsioneaza sub emotie.

Ea este fata de la metrou, iar de-acum, este si fata din tramvai. Desi nu stiu nimic despre ea, cu fiecare zi ce trece imi pare ca o stiu mai mult si mai mult. Ne stim de-atatea luni de zile si nu am schimbat niciodata o vorba. Ii stiu vocea, dar doar din "cobori la urmatoarea" adresate celorlalti. Pe mine nu m-a intrebat niciodata, stie exact unde cobor. Si eu la fel.

O mie de cuvinte

Blogul meu. Am decis sa exist, deci sa scriu. Netul nu are valoare beletristica, intr-adevar, dar totusi te pune in fata faptului implinit: din doua clickuri si trei razboiri de taste si ai un blog. Apoi incepe menstruatia scriiturii.

Cel putin asa ar trebui, sa devenim niste dostoievski online, sa ne exprimam simtirile si amintirile, dorintele ascunse, pasiunile.

Acum cateva zile m-am vazut cu un prieten in tramvai. Mergeam incolaciti in jurul barelor, asudati de multimea ingramadita si depanam amintiri. Nu ne mai vazusem de cativa ani buni, dar discutam de parca abia ieri ne luasem ramas bun.

Nu imi parea genul "intelectual", il credeam doar un dedicat tehnic, un tip care iti poate schimba harddisk-ul fara sa iti dai seama si care parea ca traieste doar din sunetul clickaitului de mouse. El mi-a zis de identitate electronica si de faptul ca nu existi electronic daca nu ai un email si un blog. Hmmm... stiam asta. E-mail am avut mereu si blog din viteza tehnologiei. Am inceput cu un yahoo si comunitatea lor de pe 360. Inca mai e acolo, hiberneaza asteptand probabil o revenire primavarateca in forta.

Identitate electronica... Suna usor bizar. Manifestarea electronica a unui individ se desfasoara sub forma de email, chat, blog, mesaje instante, tot tacamul electronic. Suntem prinsi in fata monitorului si ne desfasuram propria noastra realitate. Aici ne facem mai buni, mai frumosi, dar exprimam intr-un fel senzatii oparite, alterate de modelele noastre din viata reala. E greu sa te uiti in realitatea din pc si sa te vezi pe tine asas cum esti. Evitam sa ne punem si trasaturile rele, toti suntem supermani si supergirls in cautarea unui eu cat mai rafinat.

O mie de cuvinte. Un blog. O oglinda virtuala a eului. O gradina goala, dar insamantata. Locul unde eu incep sa cresc electronic.